S-au făcut patru ani… patru ani de activitate, patru ani de când reprezentăm viitori jurnaliști în universitate, patru ani de când familia ASC s-a format și a tot crescut atât în membrii săi, cât și ca asociație la nivel extern.
La data de 5 martie 2023, voluntarii din cadrul Asociației Studenților la Comunicare au sărbătorit patru ani de când au înființat asociația ce reprezintă studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) printr-o organizarea unei gale cu tematică specifică ASC-ului, ce a purtat numele de Purple Gala.
Gala a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din București, unde au fost prezenți peste 100 de voluntari din ASC, reprezentanți ai altor asociații colaboratoare, dar și cadre didactice din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
Evenimentul nu a însemnat doar celebrarea celor patru ani de existență ai asociației, ci și faptul că toată implicarea voluntarilor vechi și noi își lasă încontinuu puternic amprenta în viața studenților și facultății. ASCForHelp, ASChit de Sesiune, Caravana prin licee, ASCaravana faptelor bune sunt doar câteva proiecte-cheie ale ASC-ului realizate de-a lungul timpului care au atins obiectivul de a ajuta și reprezenta viitorii oameni ai comunicării.
Din punct de vedere al desfășurătorului, Purple Gala a fost deschisă de Președintele asociației Ciprian Lazăr și secretara ASC Teodora Șută care ne-au povestit câte puțin despre asociație, după care am fost încântați prin coloane sonore deTeodor Veleanu și Oana Ștefănescu.
Firul acțiunii continuă cu premierea cadrelor didactice, ale asociațiilor colaboratoare și alumnilor ASC. Voluntarii prezenți care s-au făcut remarcați în asociație de-a lungul timpului au fost și ei premiați cu diplome de apreciere.
Celebrarea celor patru ani de activitate nu ar fi fost posibilă fără sprijinul sponsorilor noștri Luca, Apa Nova, Jumex România, Redbull România, TipoMedia, Perso și Decor de poveste by Ancuța! Nu în ultimul rând, mulțumim Casei de Cultură a Studenților din București pentru găzduire și tot suportul acordat fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil!
Semnat,
Familia movulie ASC.